Fiecare e dator sa existe si sa lupte constant pentru “devenire”. In drumul asta cu totii vom cadea in excese si greseli. Probabil ca e dreptul diavolului sa incerce sa te orbeasca pentru ca in final Dumnezeu sa te lumineze.Vesnic in cautare de ceva nou, vesnic nemultumit cu ce are…
2 comentarii:
Iubirea destinului
Datoria de a ne trăi existenţa sau de a lupta cu viaţa vine din responsabilitatea pe care, noi, oamenii, am preluat-o, după ce totul a devenit permis, prin nietzscheana moarte a lui Dumnezeu. Trebuie să-ţi iubeşti aşa de mult viaţa încât, dacă ai fi nevoit să trăieşti din nou, să ţi-o doreşti pe aceeaşi. Înlocuieşte, aşadar, odium fati cu amor fati şi te vei simţi providenţială.
Nietzsche credea că iubirea soartei, acel amor fati despre care vorbeşte în atâtea rânduri, este dovada unei mari vitalităţi, a acelui fel de a te situa în faţa lumii pe care o afirmă şi o îndrăgeşte nu pentru ceea ce poate ea deveni, ci pentru ceea ce este în fapt, chiar în aspectele ei dureroase pentru sensibilitatea omenească. Amor fati este mai degraba, atitudinea sufletului contemplator şi religios, nu al omului ca expresie vitală, că acesta, orientându-se în chip firesc către faptă, întrevede în lume mai mult absurdul care trebuie înlăturat decât figura venerabilă a destinului pe care urmează să-l primim şi să-l adorăm.
Apoi ramane de discutat asupra destinului şi vointei. Căci, voinţa omenească reacţionează totdeauna la împrejurări particulare, adică se călăuzeşte de motive, în timp ce destinul lucrează spontan şi ca totalitate. Viaţa noastră, ca întreg, se constituie din materia faptelor particulare, din puzderia reacţiilor cu care răspundem la împrejurări izolate. De aceea, pentru a se realiza, destinul fiecăruia din noi lucrează împotriva voinţei noastre, înfrângând-o şi zdrobind-o. voinţa omenească încearcă să se sustragă unităţii destinului pentru a-i substitui pe aceea a ordinii umane. Din acest punct de vedere, orice faptă omenească este o faptă împotriva destinului, o faptă din care nimeni nu poate ieşi învingător. Oricine a simţit vreodată tragicul vieţii omeneşti, este îndreptăţit să-l atribuie eternului şi neîmpăcatului conflict dintre voinţă şi destin.
Trimiteți un comentariu