Ţipă gândurile!

M-am întrebat deseori de ce sunt geniile de neînteles de omul obişnuit, ce se ascunde înlăuntrul unui asemenea om de este imposibil de pătruns de către cel care trăieşte viaţa ca pe o poezie repetată la nesfârşit, unde trezitul de dimineaţă este virgula, şi următorul pas făcut este cuvântul de lângă virgulă. Tot ce unul săvârşeşte într-o banală repetitudine, celălalt surpasează ca şi când ritmul geniului este scris cu o altă matrice, ca şi cum spiritul acestuia înglobează în el nemarginirea. Geniul este normalul pierdut de om când s-a trezit un egoist fără limite, când a început să vrea să aibe şi nu să fie. Geniul este cel care are imaginea de ansamblu şi care nu mai dă sfaturi pentru că adevărul pe care el îl stăpâneşte cuprinde în el toate fragmentele de adevăr ale celorlalţi. El îşi trăieşte viaţa cu detaşare, privind mereu deasupra întâmplărilor ce se succed, ştiind că el nu este definit de aceste evenimente ci doar asistă la crearea continuă a lumii. Geniul este. Verbul lui este a fi!
Dorul de linişte ne face nefericiţi într-o lume în care viteza de reacţie este distrugatoare, în care totul se vrea a se fi întâmplat ieri. Întreabă-te când ai simţit ultima dată liniştea? Răspunsul şochează şi intrăm în alertă. Liniştea e totul. E ca o pânză pe care se desenează tabloul, sau un portativ de susţinere a sunetelor. Vacarmul şi agitaţia infernala sunt niste copii galagioşi ai liniştii. Mă întreb dacă se vor maturiza vreodată!
Liniştea este muzica cântată de îngeri, este partitura pe care Creatorul ne-a dat-o tuturor să o interpretăm dar amnezia ce ne-a cuprins cand am ales sa vrem ne impiedică să o cântăm.